Cel de-al doilea lot de ghiozdane a ajuns în Republica Moldova!

YMCA Moldova, în parteneriat cu HP Foundation și YMCA Europe, continuă implementarea Inițiativei de Incluziune și Echitate Digitală, iar distribuirea celor aproximativ 18.000 de ghiozdane destinate instituțiilor educaționale și comunităților din întreaga țară este în plină desfășurare.

Acest program are ca obiectiv sprijinirea accesului echitabil la educație și susținerea copiilor și tinerilor, cu prioritate pentru comunitățile rurale și cele aflate în situații de vulnerabilitate.

Distribuirea ghiozdanelor va fi realizată atât direct către instituții educaționale și organizații beneficiare, cât și prin intermediul autorităților publice locale, consiliilor raionale și altor structuri administrative partenere, pentru a asigura că sprijinul ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie.

Împreună construim comunități mai puternice și oferim mai multe șanse copiilor și tinerilor din Republica Moldova!